In anul 1951, rusii au descoperit pe teritoriul romanesc, la Ciudanovita (Caras Severin), resurse bogate de uraniu si au facut ce au stiut ei mai bine: au exploatat cat s-a putut. Ciudanovita a avut soarta Pripiatului si a imprejurimilor Cernobilului, din cei peste 10.000 de locuitori, acum au mai ramas doar aproximativ 300.

Etimologia termenului „Ciudanovita” este de origine sarbeasca si inseamna „loc minunat” dupa parerea unora sau „loc ciudat”, dupa a altora. Contradictia evidenta dintre denumire si realitatea cruda prezenta in fostul oras industrial ne face sa ne gandim la resursele exploatabile pe care la ascunde acest pamant, la cate beneficii am avea daca am sti sa exploatam bogatiile pamantului romanesc. In perioada comunista, aceasta zona era supranumita „Texas” pentru ca oamenii purtau mai toti blugi.

La Ciudanovita a fost inaugurata prima cale ferata a Romaniei, in data de 15 septembrie 1863, ocupand chiar locul 2 in Europa din punct de vedere al gradului de tehnicitate.

Statia de cale ferata - Ciudanovita

Istoria minei de uraniu din localitate incepe cu amplasarea primului put in anul 1953. Aceasta era pazita de nu mai putin de 5000 de militari, care stateau in cazarma, aflata in zona cunoscuta anterior sub numele de buncarul „Golgota”. Ce faceau militarii? Aveau datoria sa reaminteasca fiecarui miner ca nu are voie sa divulge niciunul din secretele minei afara.

Traseul uraniului exploatat la Ciudanovita avea punctul-destinatie inevitabil in URSS. Si totul din cauza datoriei de razboi. Dar mai inainte de a ajunge acolo era trecut prin diverse procese precum macinarea pana la rezultarea boabelor (la Stei), transportarea pana la Halmeu, pentru a ajunge in siguranta langa Moscova. Vechii mineri isi sustin cu tarie contributia la constructia bombei atomice din Rusia.

Din anul 1959, saturati de suprematia Rusiei, romanii, sub conducerea Guvernului Gheorghiu Dej, au incetat sa mai extraga uraniu pentru rusi. Totul se facea pentru Romania. Uraniul trecea de la Feldioara, la Pitesti, pentru a ajunge la reactorul nuclear situat la Magurele.

Rusii au contribuit si ei la evolutia Ciudanovitei de alta data, au construit: blocuri cu doua etaje pentru mineri, spital, scoala, cinematograf, magazin si casa de cultura, toate dupa modelul sovietic. Astazi, nu presupusele radiatii le fac viata grea locuitorilor, ci saracia. Desi locuiesc la bloc, cei mai multi au curti cu animale in spatele blocului, cresc gaini, rate, porci si vaci, ca la sat. Pentru a hrani animalele, unii dintre localnici, care au avut idei mai inovative, au umplut garsonierele de la parter cu fan sau lemne de soba pentru a se incalzi in anotimpul rece. Cel mai apropiat oras, Oravita, le ofera serviciile de care au nevoie, dar prea putini parasesc Ciudanovita pentru a beneficia de ele.

Mina si spitalul vechi

Blocuri abandonate

Despre munca in mina, localnicii isi amintesc cu nostalgie, si unii chiar cu regret. Se lucra in 4 schimburi, de cate 6 ore. Pe mai toti stalpii erau amplasate difuzoare prin care se transmitea in fiecare zi evidenta. Numele celui care lipsea de la munca era rostit la difuzor, motiv pentru care frica de difuzoare ii determina pe mai toti muncitorii sa fie punctuali, sa-si respecte norma de lucru.

Localnicii cred ca uraniul din adancul minei nu a fost pe deplin exploatat si ca inchiderea acesteia a avut la baza costurile de exploatare prea mari.

In ceea ce priveste nivelul de radiatii, acesta se inscrie in limitele normale, conform CNCAN (Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare). Vechea exploatare de minereu de uraniu nu a dus a crearea de doze de radiatii suplimentare, ca atare oamenii nu sunt supusi la concentratii anormale de radon sau la emisii de radiatii gama. Masuratorile efectuate pe probe de sol, apa si vegetatie prezenta in zona, au confirmat afirmatiile de mai sus.

Mina de la Ciudanovita s-a inchis, singurele marturii a ceea ce candva era un mare centru de exploatare miniera mai sunt cladirile in paragina si zambetele triste de pe fetele localnicilor.